Da, recunosc, am o problema cu mirosurile. Nu vreau sa vorbesc acum despre mirosurile de spre care vorbesc bucurestenii, cele din tramvai de la orele de varf sau cele cauzate de poluare.
Eu vorbesc despre mirosul acela de la inceputul fiecarui anotimp.
E mirosul ala pe care il simti pana-n plamani si care nu te lasa sa dormi cateva nopti bune.
E mirosul care iti aduce aminte de copilarie, de jocurile preferate, de prima zi la sanius, de prima julitura in genunchi.
Azi am simtit mirosul iernii. Desi era soare si caldut afara, degetele mele pe jumatate amortite m-au facut sa-mi dau seama ca iarna-i pe-aproape. Am inspirat adanc si l-am simtit. Mi-a ajuns pana-n inima. De obicei asociez mirosul asta cu ziua mea, si asta nu neaparat pentru ca se apropie.
Ci pentru ca iubesc iarna chiar daca imi ingheata nasul, chiar daca in fiecare an e din ce in ce mai putina zapada, chiar daca vacanta de iarna e prea mica si chiar daca incepand de anul asta ma voi considera putin prea mare pentru a mai merge la sanius.
Te iubesc, mirosule de iarna, la fel cum tu iubesti momentul cand imi patrunzi in inima.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu